Infractorii români nu duc lipsă de imaginație, iar Bucureștiul a devenit, cumva, locul în care escrocii își dau examenul. Joi, 3 iunie, ofițeri de la Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare două mandate de percheziţie, în Bucureşti și județul Giurgiu, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și tentativă la înșelăciune.
În perioada martie 2020-prezent, polițiști din cadrul Sectorului 5 – Serviciul Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au documentat activitatea unor persoane specializate în săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune.
Persoanele, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, toate cunoscute cu preocupări de natură infracțională, sub pretextul că sunt angajați la administrația cimitirelor sau în cadul altor instituții, abordau părțile vătămate ce dețineau locuri de veci, pe care le induceau în eroare cu privire la faptul că structura de rezistență ar fi fost afectată și că necesită reparații urgente, obținând astfel diferite sume de bani.
În urma activităților întreprinse și a probatoriului administrat, în sarcina acestora s-a stabilit:
În urma audierilor și a probatoriului administrat, persoanele în cauză au fost reținute, ulterior față de acestea fiind dispusă măsura arestului preventiv.